Povestea micuței Nera – A învins parvoviroza!

Cazul Nerei a fost unul dintre cele care ne-au tăiat răsuflarea și ne-au sfâșiat inimile.

O puiuță luptătoare, atât de mică, dar prinsă într-o luptă uriașă cu un diagnostic cumplit: parvoviroză.
Cu zile în care nu mânca, vomita sânge și avea scaune cu sânge, Nera a fost un caz critic, iar fiecare clipă era o cursă contracronometru.
Am spus-o și o repetăm: nu vrem să mai vedem cazuri atât de grele, să simțim disperarea și frica pentru viața unui suflet nevinovat.
Dar Nera… Nera a avut în ea o forță incredibilă. A luptat. A rezistat. A trecut prin tratamente dure și zile întregi de spitalizare.

Împreună am ajutat-o să trăiască

Cu ajutorul vostru și sprijinul Asociației Năsucuri Pufoase, Nera a primit îngrijirile necesare, medicația, perfuziile și tot ce a avut nevoie.
Am fost acolo pentru ea  trup și suflet  și împreună am reușit.
Nera trăiește. Nera a învins.
Este încă în recuperare, dar a trecut de partea cea mai grea. Se întoarce, pas cu pas, la joaca și zâmbetele de cățeluș fericit.

Mulțumim tuturor celor care ați trimis un gând bun, o rugăciune, o donație sau o încurajare.
Aceasta este puterea unei comunități. Aceasta este familia Năsucuri Pufoase.

Pentru Nera. Pentru toți cei ca ea. Nu ne oprim.