Paco, puiul de 6 luni cu prolaps rectal, a fost adoptat si operat🤍
Paco, puiul de 6 luni cu prolaps rectal, a fost adoptat.
A ajuns într-o familie minunată, aceeași familie care a adoptat-o pe Pixie de la noi, în urmă cu aproximativ un an. Familia cunoaște foarte bine rasa, ne cunoaște pe noi și știe exact ce înseamnă responsabilitatea unui bulldog cu probleme medicale.
Paco a fost operat pentru prolaps rectal, iar intervenția în valoare de 2.800 lei a fost achitată. Operația s-a realizat la timp, iar Paco este acum în siguranță și sub supraveghere.
Inițial, situația lui a fost una critică. Prolapsul a reapărut la trei săptămâni după prima intervenție, părinții nu au mai avut posibilități financiare și, din motive personale grave, nu l-au mai putut ține. Paco risca să rămână în frig, în dureri, fără șanse reale. Asociația Năsucuri Pufoase s-a implicat imediat.
Astăzi, Paco este bine, are familie, are tratament și are continuitate.
Cazul lui este închis din punct de vedere medical și social.
Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de acest pui și de munca Asociației Năsucuri Pufoase. Fără voi, astfel de finaluri nu ar fi posibile.